Rolul învăţătorului în comunitate

          Esenţa şi caracterul relaţiilor educaţionale sunt determinate de anumite condiţii subiective şi obiective. Printre cele mai importante se numără : personalitatea învăţătorului, condiţiile generale în care se desfăşoară procesul de educaţie şi concepţia pedagogică aflată la baza acestui proces Personalitatea învăţătorului constituie factorul subiectiv principal care imprimă un anumit caracter şi o anumită intensitate interacţiunilor sale cu elevii. După cum se ştie, el organizează şi conduce activitatea instructiv - educativă din şcoală, prelucrează şi transmite cunoştinţele cuprinse în curiculum şi manualele şcolare, modelează personalitatea copilului, desfăşoară o bogată activitate extraşcolară, sprijină ceilalţi factori educativi care se asociază eforturilor şcolii etc. Aşadar, dacă, aşa cum se desprinde din cele prezentate, învăţătorul este agentul moral în contextul educaţiei şcolare, ce are el de făcut ? Un singur lucru, extrem de simplu în enunţ, şi anume, să-şi cunoască rolul de mentor moral şi să îl accepte.

Autorii Dictionarului de sociologie definesc "rolul social" ca fiind "model de comportare asociat unei pozitii sociale sau unui status, punerea în act a drepturilor si datoriilor prevazute de statusurile indivizilor si grupurilor într-un sistem social. Ca aspect dinamic al statusului, rolul social exprima atât comportamentul efectiv, cât si o prescriptie normativa. Din acest din urma punct de vedere, rolul social reprezinta ansamblul de comportamente pe care în mod legitim îl asteapta ceilalti de la individul care ocupa o pozitie sociala determinata" (C. Zamfir, L. Vlasceanu, 1993, p.517). Rolurile sociale profesionale sunt cele mai clare, deoarece asteptarile celorlalti sunt mai precis formulate.

Coordonatorii Enciclopediei Internationale a Educatiei (The International Encyclopedia of Education) au descris trei întelesuri majore ale expresiei "rolul profesorului":

1. Rolul profesorului înteles drept comportament. Studiind literatura de specialitate aparuta între 1980 si 1990, autorii au constatat ca, în unele lucrari, prin "rolul profesorului" se înteleg comportamentele caracteristice profesorului. Cele mai multe dintre aceste comportamente pot fi observate în scoala, în timpul unei zile de lucru. Când nu sunt în clasa cu elevii, profesorii sunt în cabinete, în laboratoare sau pe hol, corecteaza lucrari, pregatesc lectiile viitoare sau îndeplinesc alte sarcini în folosul scolii. Aceasta nu înseamna ca toti profesorii se comporta exact la fel, dar o persoana care învata sa traiasca într-un anume fel (ca profesor) este mai probabil sa faca aceste actiuni si nu altele.

Profesorilor le este caracteristic sa faca mai multe lucruri, ceea ce îngreuneaza studierea rolului lor. Uneori dificultatile tin de context, de exemplu se poate studia rolul profesorului în clasa, în scoala sau în alt context unde pozitia sociala a profesorului este recunoscuta si relevanta. Alteori dificultatile sunt de ordin functional, de exemplu, profesorul transmite informatii elevilor, le este consilier, le evalueaza rezultatele etc.; fiecare sarcina solicita activitati diferite si se poate întâmpla ca profesorul sa nu reuseasca în toate.

Potrivit autorilor care înteleg prin rolul profesorului comportamentul profesorului, cel mai eficient mod de a-l studia este observatia. Putând fi observat de ceilalti, exista posibilitatea ca elevii sau alte persoane sa influenteze sau sa fie influentate de rolul profesorului.

 

 

2. Rolul ca pozitie sociala. Pozitia sociala a unei persoane se refera la anumite caracteristici recunoscute si etichetate de societate. Persoanele care se ocupa de instruirea elevilor sunt numite de obicei "profesori", "instructori", "maistri" etc. Autorii care s-au preocupat de pozitia sociala a profesorului si-au concentrat atentia mai ales asupra celor din învatamântul preuniversitar si mai putin asupra celor din învatamântul universitar.

Una din caracteristicile pozitiei sociale este statusul profesorului. Literatura de specialitate mentioneaza trei caracteristici statusul unei persoane: prestigiul, averea si autoritatea. Putinele studii care au aparut referitoare la prestigiul profesorului plaseaza aceasta profesie printre cele preferate de clasa de mijloc. S-a emis ideea ca este un prestigiu "special, dar întunecat"; pe de o parte munca profesorului este vazuta ca având aura unei "misiuni speciale", pe de alta parte profesorul si-a mai pierdut din autonomia pe care o avea în conducerea procesului didactic, deoarece devine din ce în ce mai mult functionarul scolii. Indiferent de motiv, profesia didactica nu atrage la fel de mult ca altele (medic sau avocat, de exemplu).

În ceea ce priveste averea unui profesor, cele mai multe studii arata ca salariul este suficient pentru a întretine o singura persoana si nu o familie. În cazul în care sotia nu lucreaza, sotul profesor ajunge sa-si ia o a doua slujba pentru a-si completa salariul.

Studiile asupra autoritatii profesorului, înteleasa ca putere de a-i face pe altii sa-i urmeze hotarârile, se refera mai ales la relatia cu scoala si cu elevii. În relatia cu scoala el se supune unei ierarhii si primeste ordine de la superiorii sai (sefi de catedra, specialisti, directori). În ceea ce priveste relatia cu elevii însa, profesorul este considerat în continuare atotstiutor, cel ce detine controlul asupra notelor si promovarii elevilor.

 

 

3. În sfârsit, un al treilea grup de autori citati in Enciclopedia Internationala a Educatiei, folosesc expresia "rolul profesorului" pentru a se referi la asteptarile carora profesorul trebuie sa le faca fata si care vin din partea parintilor, elevilor, directorilor, politicienilor, membrilor societatii si din partea profesorului însusi. Aceste asteptari au fost dezbatute pe larg de autorul român E. Paun.

 

 

 

  Mai importante si mai riguros structurate sunt asteptarile formulate de persoanele care ocupa pozitii institutionale. Acestea exprima atât reglementari privind comportamentul profesorului ca membru a institutiei scolare (respectarea programului scolar, conduita în relatiile cu elevii, cu celelalte cadre didactice, cu parintii, comportamentul vestimentar etc.), cât si reglementari de tip pedagogic vizând modalitatile de organizare a activitatilor. Asteptarile de rol pot fi uneori contradictorii. Astfel, în timp ce seful de catedra este mai flexibil cu privire la conduita profesorului în raporturile ierarhice si mai exigent în privinta comportamentului pedagogic, pretinzându-i sa fie cât mai creativ si sa utilizeze metode moderne de predare, directorul poate fi rigid în privinta respectarii pozitiilor ierarhice, iar în plan pedagogic sa-i ceara profesorului sa fie mai degraba conservator si formalist decât inovator. La aceste expectante se adauga cele ale inspectorilor scolari. Daca se tine cont de faptul ca inspectiile scolare, atât cele de specialitate, cât si cele pentru obtinerea gradelor didactice sunt puternic formalizate, nu este exagerata afirmatia ca expectantele inspectorilor scolari sunt alte surse de contradictii.

  În aceste conditii se creeaza o ambiguitate a rolului de profesor care genereaza disconfort psihic si nesiguranta comportamentala, ceea ce afecteaza buna exercitare a acestui rol si performantele obtinute. Asteptarile de rol se exprima cel mai adesea ca presiuni de rol. În acest context profesorul îsi structureaza prioritatile în functie de importanta celui care exercita presiunile si de gradul în care acesta îi afecteaza cariera. În sistemul nostru de învatamânt directorul tinde sa ocupe locul principal în scoala, atât în privinta controlului activitatii cât si a promovarii în cariera. Deci, prioritatile de raspuns ale profesorului sunt centrate pe asteptarile de rol si presiunile ce vin de la director.

  Asteptari de rol mai putin structurate formuleaza si parintii. Acestea au la baza criterii foarte variate care nu sunt subordonate întotdeauna unei definitii clare a rolului de profesor. Astfel, expectantele parintilor sunt influentate de experienta de fosti elevi, un anumit model cultural (adesea incomplet, imprecis, impregnat cu elemente nesemnificative) privind profesia didactica, model poate varia în functie de apartenenta la o categorie socioprofesionala, de informatiile (foarte subiective) oferite de proprii copii sau de informatiile primite pe alte cai. În aceste conditii, asteptarile de rol exprimate de parinti sunt foarte diverse si puternic divergente, ele neavând o baza comuna. Profesorii nu le pot ignora, deoarece de opinia parintilor depinde imaginea lor de cadre didactice, în mai mare masura decât de opinia conducerii scolii si a celorlalti colegi. Totusi, profesorii considera ca asteptarile parintilor nu trebuie sa vizeze exercitarea rolului didactic si resping sau refuza sugestiile de acest tip. Cooperarea dintre scoala si familie se limiteaza la sprijinirea scolii de catre familie, mai ales în plan material si al disciplinei elevilor si a familiei de catre scoala, in privinta consilierii educationale.

             Si elevii exprima asteptari fata de rolul profesorului, vizând mai ales competentele si gradul de profesionalism al acestuia. Un aspect important al acestor asteptari se refera la relatia profesor - elev. Potrivit opiniei lui T. Parsons, în stabilirea acestei relatii profesorul are de ales între:

· a baza relatia pe interactiune sau pe indiferenta;

· a se limita la transmiterea cunostintelor sau a extinde relatia asupra personalitatii complexe a elevului;

· a judeca elevul dupa niste criterii generale, precum rezultatele scolare sau în functie de calitatile individuale ale acestuia;

· a judeca elevul dupa ceea ce este el efectiv sau dupa rezultatele scolare (aceasta dilema a cadrului didactic se confunda cu precedenta);

· a satisface propriile sale interese sau interesele elevilor.

 

Parsons însusi recomanda ca un cadru didactic sa opteze în învatamântul prescolar pentru relatii bazate pe afectivitate, în învatamântul general pentru relatii bazate pe afectivitate si pe judecarea elevilor în functie de calitatile individuale, iar în învatamântul secundar pentru relatii bazate pe neutralitate afectiva si pe judecarea elevilor în functii de criterii generale. Se observa racirea treptata a relatiei profesor - elev pe masura înaintarii în vârsta si a cresterii experientei de învatare a celui din urma (T. Parsons, apud. E. Paun, 1999, p. 81).

De asemenea, profesorul este supus unor asteptari de rol venind din partea colegilor sai. Acestea pot fi coercitive, daca profesorul se afla în competitie cu colegii sai, dar, de cele mai multe ori ele sunt flexibile, personalizate si depind de tipul de relatii interpersonale în care este integrat profesorul.

În cele din urma, profesorul este supus unor presiuni care îsi au originea în propriile asteptari. Acestea sunt puternic personalizate si se refera mai ales la exigentele privind cariera didactica, la gradul de satisfactie pe care aceasta îl ofera. Desi nu sunt întotdeauna esentiale, aceste asteptari personale pot influenta îndeplinirea rolului profesional.

Desi sunt prezentate separat, nici una din cele trei acceptiuni care au fost date rolului profesorului nu le exclude pe celelalte. Fiecare exprima o parte din complexitatea meseriei de profesor.