"Scoala este viata."(Comenius)

Nu cunosc foarte bine problema, dar din cele auzite, am fost dezamagita. Odata ce alegem sa venim la aceasta scoala, trebuie sa-i respectam regulile sau macar sa incercam sa o facem.
Faptul ca un elev din scoala nu numai ca nu era imbracat in uniforma, ci avea un tricou cu imagini indecente, a provocat o mai mare severitate in privinta regulilor din scoala, primind o pedeapsa aspra.

Joseph Murphy, Puterea extraordinară a subconştientului tău.

Cartea „Puterea extraordinară a subconştientului tău“ îşi propune să explice modul în care omul trebuie să gândească, precum şi imaginile benefice ce trebuiesc cultivate cu perseverenţă în minte, pentru a crea şi transforma propriul său destin.
Sunt prezentate aici tehnici adecvate care permit fiinţei umane să se branşeze la puterea colosală a subconştientului ei, oferindu-i şansa să obţină tot ceea ce doreşte.

Cuprinsul cărţii „Puterea extraordinară a subconştientului tău“:

INTRODUCERE

Cum poate această carte să producă adevărate miracole în fiinţa dumneavoastră

În noi se ascunde un adevărat tezaur

Modalitatea de manifestare şi acţiune a mentalului fiinţei umane

Puterea miraculoasă a subconştientului

Vindecări miraculoase în antichitate

Vindecări cu ajutorul sugestiei în epoca modernă

Tehnici practice folosite pentru vindecarea diferitelor afecţiuni

Subconştientul tinde către viaţă

Unele mici secrete pentru a obţine rezultate sigure

Cum se poate obţine prosperitatea în viaţă cu ajutorul puterii subconştientului vostru

Aveţi dreptul să vă bucuraţi de prosperitate

Pentru dobândirea succesului, subconştientul vă este cel mai bun aliat

Subconştientul în slujba ştiinţei

Subconştientul şi miracolele somnului

Manifestarea puterii subconştientului în rezolvarea problemelor de cuplu

Cum să devenim mai fericiţi

Subconştientul şi relaţiile umane armonioase

Arta de a fi iertător şi bun cu cei din jur

Înlăturarea blocajelor mentale cu ajutorul subconştientului

Folosiţi subconştientul pentru a înlătura teama

Tinereţe fără bătrâneţe

Alexandre Dumas, Laleaua neagra.

     In “Laleaua neagra” se prezinta o lume guvernata de suprematia adevarului, bunatate dezinteresata, onoare. O lume in care fraza “A dispretui florile inseamna a-l jigni pe Dumnezeu” nu suna aiurea, ciudat sau inadecvat. Aici totul miroase a flori, crimele nu sunt patate cu sange, moartea este vazuta la nivel moral – ori ca o pedeapsa, ori ca o experienta din care se trag invataminte, iubirea neimplinita nu doare, ci creste, faptele rele apar doar pentru a pune in valoare binele si puterea acestuia, iar lalelele rasar - cum s-ar spune - de unde nu te astepti.

Acesta este alt aspect grozav al cartii: folosirea elementului-surpriza. Situatia nu se rastoarna total neasteptat si totusi in mod sigur nu poate fi vorba despre un roman in care “nu se intampla nimic”. Doar ca actiunea evolueaza in asa fel incat poti prevedea incotro se indreapta si cine e, de fapt, omul acela misterios sau ce va pati Cornelius la Harlem, fara insa a avea senzatia ca iti este insultata inteligenta. Pur si simplu te prinde si abia astepti sa vezi ce se mai intampla, simtindu-te oarecum mandru ca ai intuit corect.

In primul capitol, intitulat in mod ironic "Un popor recunoascator" se prezinta intriga romanului, de unde pleaca toate problemele personajelor romanului. Corneille de Witt era inspector al digurilor din Pulten, fost primar al orasului sau natal, Dordrecht, si deputat in parlamentul statelor olandeze, la varsta de 49 de ani este arestat si judecat pentru simplu fapt ca era impotriva intronarii ca si stathuder a printului Wilhelm de Orania. Ioan de Witt fratele lui Corneille, ii fusese preceptor lui acest Wilhelm, si ii repise prin edictul sau speranta de a deveni vreodata stathuder al Olandei.

Poporul, care dorea un stathuder, devine foarte furios pe aceasta decizie si implicit si pe fratii de Witt, care sunt pedepsiti prin propria moarte. Desi ei dorisera doar libertatea Olandei, poporul nu e recunoscator pentru acest lucru. Wilhelm ajuta putin la asasinarea celor doi frati prin blocarea portilor de iesire din oras.

Povestea celor doi frati se termina foarte brusc, dar are puternice repercursiuni in destunul personajelor romanului. Corneille pastrase corespondenta lui cu regele Frantei, ceea ce reprezenta adevarate probe incriminatorii in fata poporului. Aceasta corespondenta o incredintase finului sau, Cornelius van Baerle, ascunzandu-i totusi adevarata insemnatate a ei.

Cine era acest Cornelilus? Era un tanar de 28 de ani care renuntase la cariera de medic in favoarea cultivarii lalelelor. Pasiune care il face sa descopere cinci specii de noi lalele si chiar atat de ravnita "Lalea Neagra". Vecinul sau, Isaac Boxtel, uraste faptul ca ii mergea atat de bine si ca era atat de fericit. Cand afla ca vecinul sau e pe cale de a descoperi secretul lalelei negre inaintea lui, care la randul lui era cultivator de lalele, face tot posibilul sa puna mana pe pretioasa lalea, apeland la multe metode nu chiar cinstite.

Il spioneaza, astfel incat afla de existenta si pastrarea corespondentei incriminatoare. Il denunta si astfel, tanarul Cornelius este inchis pentru complicitate. In inchisoare o cunoste pe fiica temnicierului, o fata foarte frumoasa si cu o inima buna, sper deosebire de tatal ei. Ea incercase sa-i scape si pe cei doi frati, dar din pacate nu fusese deajuns evadarea lor din inchisoare.

Cornelius ramane impresionat de bunatatea fetei. Este judecat si condamnat la moarte. Inainte de a pleca la executie el are o discutie cu Roza, careia ii daruieste cei trei muguri de lalea neagra neagra pe care ii realizase si a carei valoare era foarte mare. Ii cere doar ca banii pe care i va castiga ajutorul acelor lalele negre sa-i foloseasca ca zestre si sa se casatoreasca cu un tanar respectabil de 26-28 de ani.

Cornelius este gratiat in ultimul moment de catre Wilhelm de Orania, insa nu definitiv, ci doar de pedeapsa cu moartea. Primeste in schimb pedeapsa inchisorii pe viata. Il muta la o alta inchisoare. Acolo el este lipsit si de frumoasa Roza si de pasiunea lui si anume lalelele. Doi porumbei isi aveau culcusul chiar langa fereastra celulei lui. Astfel ii vine ideea de a scrie un biletel doicii lui in care ii adresa cateva cuvinte si Rozei. Biletelul ajunge la destinatie printr-un noroc incredibil, iar tanarului Cornelius ii este dat sa o reintalneasca pe frumoasa Roza.

Aceasta aflase cu ajutorul biletelului lui de locul in care se afla Cornelius si ii ceruse lui Wilhelm de Orania mutarea slujbei tatalui ei la acea inchisoare. Odata instalata acolo ea incepe sa se intalneasca pe ascuns cu detinutul nostru si impreuna pun la cale un plan, acela de a cultiva laleaua negra si de a revendica premiul. Din cei trei muguri, unul il cultiva Cornelius in propria-si celula, al doilea urmeaza sa-l ingrijeasca Roza in gradina inchisorii, iar al treilea este pastrat pentru orice eventualitate in camera Rozei.

Mugurul pastrat de catre detinut in celula este distrus de catre tatal Rozei care il banuia pe Cornelius de complot, si se astepta ca acesta sa aiba ceva de ascuns. Al doilea mugur nu poate fii cultivat in gradina pentru ca Roza este urmarita de catre un personaj, si anume Boxel, care aflase si el de destinatia lui Cornelius, si venise in cautarea pretiosului bulb de lalea neagra.

Roza isi cultiva insa laleaua in propria-si camera si o ingrijeste. La un moment dat are o disputa cu Cornelius pe care era geloasa dotorita pasiunii lui pentru acea fermecatoare lalea neagra.

Iata paragraful care descrie foarte bine gelozia fetei pe Lalea:

"- Dar despre ce fata e vorba, Roza?...

- De frumoasa cea neagra, cu talie mladioasa si picioare fine, cu infatisare nobila."

Fata invata sa citeasca cu ajutorul tanarului, lucru care ii va fii de un adevarat folos mai tarziu.

In noaptea cand laleaua se hotareste sa infloreasca, aceata este furata de catre Boxtel. Fata insa nu se lasa si pleaca pe urmele lor, dand in cele din urma de ei. Mai ramane o singura problema. Faptul ca el avea laleaua si nu ea. Era cuvantul ei impotriva cuvantului lui, el, cultivator de lalele si ea o biata fiica de temnicier.

Al treilea mugur ajuta foarte mult la indreptarea lucrurilor, nu neaparat acest mugur, cat hartia cu care era invelit. Ea era dovada nevinovatiei lui Cornelius van Baerle, dar si a apartenentei lalelei. Desi Boxel are mari sperante, acestea ii sunt puternic zdruncinate atunci cand printul Wilhelm ii inmaneaza premiul Rozei si ii ofera libertatea nevinovatului Cornelius.

Cei doi se casatoresc si fac doi copii, Roza si Cornelius. Traiesc fericiti impreuna cultivand lalelele.

Romanul se incheie cu frumosul pasaj: "Ai suferit uneori destul pentru a avea dreptul sa nu spui niciodata: Sunt prea fericit."

Laleaua neagra nu reprezinta pur si simplu o floare, ci un ideal. Romanul ia nastere in jurul implinirii acestuia si invarte pe degete personaje menite sa ajute sau sa incurce, personaje al caror destin se schimba in preajma lui, totul mulat pe o societate cu legi si obiceiuri disparute in acesti 400 de ani, insa care prezinta interes tocmai prin faptul ca azi par de neconceput.

Mircea Eliade, Maitreyi.

     Venit in India pentru a afla cat mai multe despre aceasta tara si pentru a-si face o cariera, in Calcutta, tanarul englez Allan este angajat la o societate de canalizare a deltei. Mai intai desenator tehnic, apoi insarcinat sa supravegheze lucrarile la Tambuk si la Assam, in jungla se imbolnaveste de malarie si este spitalizat. Inginerul hindus Narendra Sen, cu studii stralucite la Edinburgh, il invita pe Allan sa locuiasca in casa lui, in timpul convalescentei. Pe langa ajutorul pe care i l-ar da tanarului englez faptul de a locui intr-o familie, Narendra Sen intentioneaza sa-l adopte ca fiu pe Allan, iar apoi sa se mute cu toata familia in Anglia, pentru ca in India incepuse revolutia. Dar Allan afla mult mai tarziu de la Maitreyi adevaratele intentii ale inginerului, dupa ce crezuse la inceput ca Sen voia sa-l insoare cu fiica lui.


Primele intalniri ale lui Allan cu Maitreyi, inainte de a se muta in casa lui Sen, sunt: in fata bibliotecii, cand Narendra Sen alege carti pentru Craciun, la spital, cand este vizitat de inginer si de fiica lui si la cina la care il invita Sen impreuna cu ziaristul francez care pregateste o carte pentru India. La inceput Allan nu este impresionat de Maitreyi, dar la cina se simte tulburat de ea, cand ii sesizeaza taina fapturii si ii aude rasul de femeie si de copil in acelasi timp.


Cand se muta in casa lui Sen, Allan recepteaza realitatea ca un european si crede in complotul familiei Sen care ii incurajeaza apropierea de Maitreyi. Cu floarea rosie pe care i-o ofera tanarului, Maitreyi declanseaza involuntar jocul seductiei. Seductia continua cu jocul cartilor, in biblioteca, jocul privirilor, al mainilor, al atingerilor. Misterul eroinei este infinit, iar imposibila clarificare pe calea luciditatii si autoanalizei care il caracterizeaza ii intretine lui Allan interesul pentru ea.


Diferenta dintre cele doua mentalitati, orientala si occidentala, este pusa in evidenta de conceptia despre iubire a celor doi tineri, exponenti ai acestor mentalitati. Maitreyi a avut alte trei iubiri, inaintea lui Allan, toate de ordin spiritual: iubise copacul sapte frunze, pe guru Robi Takkur si are amintirea baiatului de la templu. In schimb, iubirile lui Allan fusesera doar trupesti, fara spiritualitate („nu dragoste, ci murdarie").
Desi cu luciditate si cu spirit de analiza, Allan se lasa prins in mrejele jocurilor Maitreyiei, traversand

toate etapele iubirii: inceputul ("eu n-o iubesc", „ma turbura, ma fascineaza, dar nu sunt indragostit de ea"), instalarea („ma amuz doar"), cresterea („nici o femeie nu m-a tulburat atat"), apoteoza („suferinta mea", „vrajit si indragostit"). Allan parcurge drumul cunoasterii prin eros, avand-o ca initiatoare pe Maitreyi. El se muleaza dupa preferintele ei spirituale, este initiat si convertit, vrea chiar sa treaca la hinduism, crezand ca asa se va putea casatori cu Maitreyi.
Dupa ce i se daruieste noaptea lui Allan, pentru a dezlega pacatul de care se simtea vinovata, tanara va oficia logodna lor, la Lacuri, rostind catre cer si pamant legamantul dragostei. Legamantul si inelul cu cei doi serpi inlantuiti sunt dovada ca Maitreyi cunoaste farmecul iubirii mistice.


Din cauza surorii mai mici, Chabu, Narendra Sen afla de iubirea celor doi si rupe echilibrul cuplului, alungandu-l pe Allan. Abia acum el afla ca o casatorie cu Maitreyi era inacceptabila, deoarece ea apartinea celei mai nobile caste indiene, a brahmanilor, iar casatoria cu cineva din afara castei sale ar fi insemnat degradarea intregii familii.


Ruptura aduce supliciul, boala, martirajul in casa inginerului Sen: tatal orbeste, Chabu moare in urma unor crize de nebunie. Brutalizata de tata, Maitreyi ia asupra-si toata vina. in incercarea de a-l regasi pe Allan, sperand ca va fi alungata din casa, ea se da vanzatorului de fructe, dar sacrificiul este inutil. Ea il sacralizeaza pe Allan, numindu-l: soare, aer, floare, "zeu de aur si din pietre scumpe".


Allan se retrage in Himalaya pentru o dezintoxicare sentimentala, unde trairea in plan contemplativ ii permite

purificarea. Episodul iubirii pasagere cu Jenia Isaac ii confirma faptul ca traise alaturi de Maitreyi iubirea absoluta. Plecarea din India ii apare ca o izbavire.


Maitreyi va ramane pentru europeanul rational o eterna obsesie si enigma; framantarile lui Allan fac ca romanul sa aiba un final deschis.